La data de 20 noiembrie 2008, Acordul Investitorilor pentru
infiintarea companiei de proiect (SC EnergoNuclear SA) care va
construi, pune in functiune si exploata Unitatile 3 si 4 de la CNE
Cernavoda a fost parafat de catre reprezentantii Societatii
Nationale Nuclearelectrica SA si de catre cei sase
investitori:
ArcelorMittal, CEZ, GDF SUEZ, ENEL, Iberdrola si RWE Power, in
prezenta Ministrului Economiei si Finantelor, domnul Varujan
Vosganian.
Finalizarea acestei etape este un pas catre trimiterea Acordului
Investitorilor catre Guvernul Romaniei pentru aprobare, si semnarea
de catre
reprezentantii
celor sapte companii, ceea ce va conduce la infiintarea
companiei de proiect, in martie 2009.
In urma negocierilor, s-a decis ca impartirea actiunilor intre
partenerii in
proiect dupa cum urmeaza: Nuclearelectrica (51%), ArcelorMittal
(6.2%), CEZ (9.15%), GDF SUEZ (9.15%), ENEL (9.15%), Iberdrola
(6.2%) si RWE Power (9.15%)
Proiectul urmeaza a fi realizat in doua etape :
- Etapa de pre-proiect, care se estimeaza sa dureze 18 luni de
la inregistrarea viitoarei societati comerciale. Pe parcursul ei,
vor fi desfasurate activitati pregatitoare dintre care mentionam:
elaborarea unor specificatii tehnice si comerciale, cereri de
oferta, documentatii de inginerie, finantarea unor lucrari de
santier, avand un volum limitat, evaluarea ofertelor pentru
contractorul general, etc. De asemenea, investitorii vor perfecta
aranjamentele comerciale privind constructia celor doua unitati,
exploatarea pe termen lung, precum si modalitatile efective de
finantare.
- Etapa propriu-zisa de realizare a proiectului, avand un cost
estimat de 4 miliarde euro si cu o durata de circa 6 ani, in
conditiile unei decizii favorabile din partea investitorilor.
Fiecare unitate va avea o capacitate instalata de 720MWe.
Proiectul urmeaza sa fie notificat Comisiei Europene in baza
tratatului Euratom
Realizarea Proiectului, respectiv punerea in functiune a celor doua
unitati va reprezenta un aport important in cresterea sigurantei in
aprovizionarea cu energie electrica a consumatorilor, un factor
important in reducerea emisiilor de CO2, precum si de stabilitate a
pretului energiei electrice, cu un rol semnificativ in asigurarea
unui mix energetic dimensionat sa raspunda cererii si contextului
international.
Articol preluat de pe site-ul www.nuclearelectrica.ro